Gentilia & Cătălin

de Ioana Moldovan

Într-una din sferele Atomium-ului, deasupra unei panorame superbe a orașului Bruxelles noaptea, Cătălin a cerut-o pe Gentilia în căsătorie. În dimineața zilei respective, acesta a plecat din camera de hotel, sub pretext că iese la o plimbare. A luat pe ascuns unul dintre inelele Gentiliei și s-a dus direct la magazinele de bijuterii. La întoarcere, a găsit-o căutându-și inelul „dispărut”. L-a scos repede din buzunar și s-a făcut că l-a găsit sub pat. Pe cel nou l-a ascuns bine.

„După ce am făcut asociația de pescari în 2007 și m-am implicat, oamenii au început să mă accepte, adică să fie mult mai deschiși, să aibă încredere în mine. Pe urmă, participam la tot felul de evenimente deltaice, despre comunități, despre obiceiuri, gastronomie, tot felul de lucruri de-astea frumoase”, spune Cătălin. 

În vara în care s-au cunoscut, Getilia nu a stat foarte mult acasă la părinți, în Jurilovca. Dar au ținut legătura prin telefon.

„Eu încă locuiam în Iași, părea puțin probabil ca relația noastră să se dezvolte așa cum s-a întâmplat”, spune Gentilia.

Au trecut însă câteva luni și a primit o ofertă de job, un post de consilier la primăria din Jurilovca. Voia parcă să se întoarcă în zonă. Adăugând la asta și relația cu Cătălin, a hotărât să accepte. În primăvara lui 2013, Gentilia era din nou acasă. „Așa am început să înaintăm în relație”, spune Cătălin.

Căsătoria au făcut-o la Tulcea, la români. „Preoții de aici din Jurilovca au impus anumite condiții, eu nu am fost de acord cu ele, iar Gentilia m-a înțeles”, explică el. Era o situație mai complicată: pe lângă faptul că el era român, ortodox de rit nou și Gentilia lipoveană, nașii erau de asemena cuplu mixt, iar părinții nașei erau adventiști. N-au vrut să forțeze lucrurile.

„În plus, părinții mei au zis: noi mergem la biserică, dar am vrea să înțelegem și noi ceva, că aici se citește numai în slavonă”, spune Cătălin.

Și familia lui este religioasă, mama sa mergea la biserică, „dar nu la fel cum sunt lipovenii.”

„Slujba de cununie a rămas, și acum, pentru mine, un moment prețios”, spune Gentilia. „Apoi Cătălin a trecut în ritul vechi, pentru ca cei doi copii ai noștri să fie botezați ca ruși lipoveni.” Au o fetiță și un băiat, iar numele lor de biserică sunt Filip și Zenaida, preluate din calendarul ortodox de rit vechi. Cătălin spune mereu că Filip și-a decis singur numele alegând ziua în care s-a născut. ”În timp ce Clara a primit în dar cel de-al doilea nume”, adaugă Gentilia.

„Reperele noastre identitare sunt oarecum diferite”, spune Gentilia.

„Dar, în Dobrogea, această diferență identitară nu este altceva decât o stare de fapt. Te poți aștepta oricând ca omul cu care stai de vorbă să fie de o altă etnie: ucrainean, rus lipovean, bulgar, turc, tătar, grec. Această reconciliere este firească aici de când lumea, deci este ceva normal și în familia noastră.”

Este de părere că faptul că provin din medii atât de diferite i-a ajutat, în ultimă instanță, să se înțeleagă mai bine și să se completeze reciproc. „De exemplu, am învățat să ne ținem sărbătorile de două ori – și pe stil vechi și pe stil nou – e o formă elementară de respect pe care o găsim extrem de firească”, spune Gentilia. „Da, ele [Gentilia și mama ei] sărbătoresc acum pe nou pentru că sunt eu în casă”, spune Cătălin. „Zic, uite, este Sf. Dumitru, nu băgăm la spălat, nu facem chestii de genul ăsta.”

În urmă cu puțină vreme, Cătălin a aflat că străbunicii, despre care știa că sunt din Oltenia, au trăit o vreme în Bulgaria. În 1940, după ce Cadrilaterul a fost pierdut definitiv de România, când s-a făcut schimbul de populație, aceștia au ajuns în Dobrogea, în satul Pașacâșla, cel care acum este Vișina.

„Această poveste – nouă pentru el și de care încă se minunează – ne arată că istoria noastră personală se scrie și rescrie mereu, și spre viitor, dar și dinspre trecut, și este încă o dovadă a faptului că există întotdeauna teritorii încă neexplorate în fiecare dintre noi.”

Gentilia și Cătălin cred că bagajul identitar/cultural cu care vine fiecare, îi îmbogățește pe amândoi ca oameni, dar și parteneriatul dintre ei, în baza căruia și-au întemeiat familia. 

El spune că, locuind și muncind într-o colectivitate de ruși lipoveni – din 2005, cu ani înainte de a o cunoaște pe Gentilia -, a învățat să respecte diferențele culturale dintre el și toți cei cu care a interacționat: prieteni, colegi, colaboratori. Nu a perceput niciodată diferențele acestea ca fiind elemente care să îi despartă în vreun fel, ci au întreținut mereu o anume curiozitate și dorință de a se cunoaște mai bine.

„Faptul că m-am integrat în comunitate mi-a oferit o satisfacție deosebită la momentul respectiv”, spune Cătălin.   

Venit din București, „senzația cea mai faină aici în zonă, care îmi place foarte mult, e că fiind o comunitate mică, toată lumea se știe cu toată lumea”, spune Cătălin. „Și amabilitatea aia, salut, salut, toata lumea se salută. Ceva mult mai deschis față de orașele mari. În București, noi interacționam doar cu câțiva vecini și atât, dar aici te lovești de oameni din toate domeniile de activitate. Și e frumos!”

Sentimentul de apartenență la comunitate este important pentru amândoi. Și se implică în promovarea comunității de ruși lipoveni. „Ea este o persoană foarte bună pe comunicare și tot timpul când avem ceva de făcut, eu îi cer sfatul ei, ea îmi cere sfatul mie”, spune Cătălin. „Ne bucurăm de lucrurile astea, de comunitate în sine, de oameni, de obiceiuri. Participăm la tot felul de evenimente ale acesteia, ne place.”

Când vine vorba de ce îi ține împreună, Cătălin spune că nu comunitatea este pe primul loc, ci dragostea. „E bucuria de a ne plăcea unul pe celălalt, așa cum ne-am plăcut de la început. Așa ne simțim de fiecare dată, nu s-a erodat nimic cu trecerea timpului. Eu cu Gentilia mă completez foarte bine.”

„Cred că noi, vorbind despre rădăcini, nu ne mai referim la un spațiu geografic specific, un loc sau o comunitate, deși ele au un rol important pe harta noastră afectivă”, spune ea.